A Murit Omul De Afaceri Corneliu Idu, Bolnav De Covid-19. Este Omul Care A Sprijinit-O Pe Simona Halep

Omul de afaceri Corneliu Idu, unul dintre cei mai importanţi oameni de afaceri din Constanţa, a murit marţi dimineaţă, el fiind infectat cu Covid-19. Idu avea 70 de ani.

Surse medicale au declarat că starea de sănătate a lui Corneliu Idu s-a agravat brusc, marţi dimineaţă, iar cadrele medicale nu au reuşit să îl salveze. Omul de afaceri fusese diagnosticat cu Covid-19,

Corneliu Idu avea 70 de ani şi era printre cei mai bogaţi oameni de afaceri din Constanţa.

El deţinea firme de shipping, dar şi societăţi în domeniul activităţilor portuare.

Corneliu Idu avea şi o bază de tenis în staţiunea Mamaia, unde s-au disputat mai multe competiţii interne şi internaţionale. De altfel, aceasta a găzduit în urmă cu trei ani şi meciul de Fed Cup dintre România şi Marea Britanie.

Drumul către marea performanţă a fost unul costisitor pentru o familia Simonei Halep, iar, la un moment dat, deşi era patronul unui fabrici de lactate, tatăl ei nu a mai putut să o susţină financiar să îi cumpere echipamente şi să îi plătească antrenorii şi deplasările. Atunci proprietarul unui club de tenis, care i-a oferit un sprijin important la începutul carierei.

smart widget

Lasă un răspuns