Veste trista de ULTIMA ORA! Doliu în lumea muzicii populare! O artistă și-a pierdut soțul în urmă cu doar câteva ore

O artistă de muzică populară din România și-a pierdut soțul chiar la începutul anului 2021.

Odată cu noul an, mulți români și-au pus speranțele că va fi un an mult mai ușor decât cel precedent. Din păcate, nu pentru toată lumea primele zile din 2021 au fost fericite. Cântăreața de muzică populară

Tatiana Mărcoianu trece printr-una dintre cele mai grele perioade din viața ei. Celebra artistă și-a pierdut soțul, după ce acesta a ajuns de urgență la spital.

Din păcate, în ciuda eforturilor făcute de cadrele medicale, organismul bărbatului a cedat și și-a dat ultima suflare chiar în urmă cu câteva ore.

Se pare că ajunsese pe mâinile specialiștilor pe data de 30 decembrie, atunci când a fost luat cu salvarea si dus la spital.

”Pe 29 spre 30 l-am internat, a venit salvarea şi SMURD-ul. El prezenta simptome de insuficienţă respiratorie din cauza abdomenului, medicamentele nu prea îşi făceau efectul”,a spus Tatiana Mărcoianu.

Ajuns în spital, soțul femeii a fost testat pentru COVID-19 și, din păcate, medicii au confirmat că fusese infectat cu virusul care a luat

până acum mii de vieți la noi în țară. A început tratamentul cu plasmă imediat, dar nici asta nu l-a putut salva.

„A doua zi dimneaţa i-au făcut testul Covid, i-au administrat plasmă, l-au pus la aparatul de oxigenare.Am vorbit cu el pe 31 dimineaţa, la ora 9.00 l-am sunat. I-am zis: Vrei să îţi aduc ceva?

Nu, că şi aşa îmi tremură corpul şi nu pot să ţin nici cană de apă, nimic. Să îmi pui o sticlă de apă, a povestit cântăreața Tatiana Mărcoianu, pentru Antena Stars.

De ce boală suferea soțul cântăreței Tatiana Mărcoianu

Soțul Tatianei Mărcoianu era măcinat de o boală gravă, ciroza hepatică. A luptat mai bine deun an cu această afecțiune, până să-și dea ultima suflare în spital.

„Tot evolua cu paşi repezi boala. El când a aflat acest diagnostic a făcut o depresie, nu a putut să suporte acest gând. A fost internat de câteva ori la Fundeni, am încercat să facem tot posibilul.

Eram dispusă să vorbesc pentru un transplant de ficat”,a mai declarat Tatiana Mărcoianu, care este distrusă de trecerea în neființă a bărbatului care i-a fost alături.

Lasă un răspuns